Bancile private islandeze au luat un avant neobisnuit, pe care l-au interpretat cu mandrie drept a doua invazie vikinga. Cele mai mari trei banci particulare, Glitnir, Landsbanski si Kaupthing, au ajuns astfel sa detina in portofoliu active care, insumate, depaseau de cateva ori Produsul Intern Brut al Islandei.
Mai intai faptele. Islanda este o tara cu aproximativ 300.000 de locuitori, care si-a dezvoltat un sistem bancar cu totul neobisnuit. Mai intai, banca centrala are nu mai putin de trei guvernatori, dintre care cel putin unul este numit politic, ceea ce ridica mari semne de intrebare in legatura cu independenta politica a bancii, dar si cu competenta guvernatorilor ei…..
In acelasi timp, bancile private islandeze au luat un avant neobisnuit, pe care l-au interpretat cu mandrie drept a doua invazie vikinga. Cele mai mari trei banci particulare, Glitnir, Landsbanski si Kaupthing, au ajuns astfel sa detina in portofoliu active care, insumate, depaseau de cateva ori Produsul Intern Brut al Islandei. Faptul cel mai straniu il constituie acela ca, atunci cand si-au deschis filiale in alte tari, cele trei banci nu au preferat ca acestea sa fie entitati autonome, a caror activitate sa fie reglementata de bancile centrale din tarile respective. Astfel, banca centrala islandeza a ramas creditorul de ultima instanta al unor banci-gigant, rol pe care era evident ca nu si-l poate indeplini.
Mai mult, banca centrala din Islanda a dus o politica prin care moneda locala, coroana islandeza, era privilegiata, in sensul ca bancile particulare puteau oferi dobanzi mult mai mari la depozitele in coroane decat la cele in alte valute. Asta a facut ca lumea sa speculeze din ce in ce mai mult pe moneda islandeza, castigand din diferenta de dobanda. Castigul era practic cert si substantial, asa incat oferta a devenit irezistibila.
Din ce in ce mai multi isladezi s-au lasat prada isteriei speculative. Oamenii cumparau orice, fara sa se mai uite, cu convingerea ca, oricum, peste un an sau doi vor putea revinde bunul respectiv la un pret mai mare. Timp de cativa ani, au trait intr-un soi de paradis terestru, in care isi permiteau sa achizitioneze orice doreau, pe datorie, fara sa isi faca nici cea mai mica problema si fiind convinsi ca nimeni, niciodata, nu le va cere sa isi plateasca datoriile, pentru ca nimic rau nu se poate intampla in paradis. Si totusi, dupa cum stim, ceva rau s-a petrecut. Legile realitatii au continuat sa functioneze in pofida feeriei, asa incat islandezii au fost nevoiti, impotriva vointei lor, sa se trezeasca.
Pe scurt, acestea sunt faptele, iar faptele sunt inexplicabile. Nu spun ca ele sunt inexplicabile din punct de vedere tehnic, ci ca din punct de vedere psihologic e inexplicabil ce s-a intamplat. E un caz de nebunie colectiva. Toti, absolut toti islandezii au intrat in jocul asta – gradul de indatorare pe gospodarie este de peste 200%. Pe urma, agresivitatea cu care au speculat, interpretand nebunia lor drept a doua invazie vikinga, e pur si simplu naucitoare. In fine, raspunsurile pe care bancherii si finantistii lor le dau te lasa cu gura cascata. Tipii astia nu au ignorat doar reguli elementare de prudenta, dar dau dovada si de o capacitate de relationare sociala (inclusiv cu partenerii straini de afaceri) inspaimantator de rudimentara. Imi par un fel de Gigi Becali cu MBA, si inca niste Gigi Becali indopati cu steroizi. Niste foci in calduri au fost la scoli inalte, s-au imbracat in frac si pe urma au navalit in magazinul cu portelanuri.
In plus, din ce in ce mai multa lume vorbeste despre Islanda ca despre un nou Enron – unul si mai urat mirositor.
Departe de mine gandul de a jigni pe cineva. Totusi, sunt mai multe lucruri pe care nu reusesc sa le-nteleg orice-ar fi. De exemplu, de ce o banca privata islandeza, cu active care depasesc PIB-ul tarii, prefera sa isi tina legate de centrala filialele din alte tari in loc sa le deschida ca entitati separate, aflate sub autoritatea bancilor centrale din tarile respective? In felul asta, bancile private islandeze nu se puteau adresa, in caz de criza, decat bancii centrale a Islandei – adica elefantii erau tinuti sa ceara ajutor in caz de urgenta de la o furnica. Asadar, de ce au fost cele trei mari banci private islandeze atat de iresponsabile incat sa se lase, in caz de avarie, pe mana cuiva care nu le putea ajuta in niciun fel?!?
Pe urma, de ce banca centrala a Islandei nu a reactionat ea insasi – fie cerandu-le celor trei banci private sa puna povara filialelor din strainatate pe umerii (mult mai puternici) ai bancilor centrale din statele respective, fie incheind acorduri de imprumut cu alte banci centrale, inclusiv BCE?
Iarasi, de ce banca centrala a preferat sa speculeze moneda nationala? Si de ce banca centrala a Islandei are trei guvernatori, dintre care cel putin unul e numit politic? Faptul ca Guvernul britanic i-a lovit, cerand destul de imperativ Islandei sa plateasca contravaloarea depozitelor pe care cetatenii britanici le aveau in bancile islandeze, este aproape sigur nedrept, dar ce are asta de-a face cu intrebarile de mai sus? Cu sau fara impozitia lui Gordon Brown islandezii erau meniti catastrofei, pentru ca au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa se distruga singuri. Iar asta, repet, e inexplicabil. Insa faptul cu adevarat ingrijorator este ca ceea ce s-a intamplat cu islandezii se poate intampla oricand cu orice alta natiune. Islandezii nu au facut decat sa ne dea o lectie cu privire la natura umana. O lectie pe care, cu certitudine, nimeni nu o va invata…..
http://www.financiarul.com/articol_38829/islanda-sau-nebunia-colectiva.html
