Islanda va fi băgată accelerat în UE

0
2288

Micul stat arctic ar putea intra în Uniune odată cu Croaţia. Olli Rehn a confirmat faptul că negocierile cu Reykjavikul vor dura puţin.

Islanda ar putea fi inclusă într-un proces accelerat de aderare la Uniunea Europeană, pentru a fi salvată de la un colaps financiar, în condiţiile în care ţara şi-ar putea depune candidatura în următoarele luni, relatează cotidianul ,,The Guardian’’ în ediţia de vineri, transmite NewsIn.

Potrivit ziarului, Comisia Europeană se pregăteşte pentru primirea candidaturii, care depinde de rezultatul alegerilor generale anticipate din mai. Islanda ar putea adera în acelaşi timp cu Croaţia, a declarat comisarul pentru extindere, Olli Rehn, într-un interviu acordat ,,The Guardian’’.

"UE preferă ca ambele ţări să adere în acelaşi timp. Dacă Islanda va depune cererea în curând şi dacă negocierile se vor desfăşura repede, Croaţia şi Islanda ar putea adera la UE paralel", a afirmat el.

Potrivit cotidianului, o candidatură a Islandei este privită favorabil la Bruxelles, iar negocierile, care în mod normal durează ani buni, vor fi accelerate pentru ca ţara să devină al 29-lea membru UE în timp-record, probabil în 2011.

"Am vrea ca Islanda să adere la UE", a declarat un diplomat de la Bruxelles, citat de ziar. … Islanda va fi băgată accelerat în UE

Lasă un răspuns