Situata in Atlanticul de Nord, Islanda este cea mai vestica tara a Europei si, de altfel, una care nu se aseamana cu mai nimic de pe batrinul continent. Este o tara a superlativelor europene, aici aflindu–se cea mai mare cascada a continentului, dar si cea mai inalta sau cu cel mai mare debit de apa, cel mai mare ghetar si cel mai mare parc natural, dar si peisaje vulcanice nemaintilnite in Europa. In Islanda este singurul loc din lume unde se poate vedea foarte bine imbinarea placilor tectonice, insula fiind strabatuta de placa nord–americana si cea europeana. Acest fapt face ca tara sa se mareasca cu doi centimetri in fiecare an, iar intr–un timp geologic destul de mare putem asista chiar la separarea in doua a insulei. In tot acest vast teritoriu primordial putem descoperi intreaga poveste a formarii Pamintului.
Aventura expeditiei a inceput in momentul in care ne–am hotarit sa mergem cu feribotul pina pe insula. Aveam astfel propria masina la dispozitie si puteam cara orice, fara sa ne batem capul prea mult ce sa lasam acasa. Danemarca a fost punctul de imbarcare, iar de aici au urmat trei zile si jumatate de navigat pe ocean. Nu va inchipuiti un simplu feribot, ci mai degraba un adevarat vas de croaziera. Desi ar parea plictisitoare, calatoria a avut punctele ei forte. Am avut suficient timp sa ne facem un itinerariu complet, care a suferit insa numeroase modificari, precum o scurta escala in Torshavn, capitala Insulelor Feroe, si sa fotografiem fulmarii si corbii de mare, care ne–au intimpinat in
mijlocul oceanului, si sa simtim cu adevarat farmecul acestuia. Un alt aspect important era obisnuirea cu orele de lumina ale unei zile, deoarece in Islanda soarele apunea in jurul orei 24 si rasarea pe la trei dimineata, asa ca o trecere treptata la aceasta ora specifica zonei arctice in plina vara polara a fost utila pentru acomodare. Pe linga toate acestea, am avut parte si de odihna.
Intilnirea cu insula a fost stranie. Ceata nu ne–a lasat sa vedem tarmul decit in momentul in care eram deja intrati intre fiorduri. Parca paseam intr–o lume a piticilor, deoarece vasul nostru era de departe cea mai inalta constructie din port. Am ancorat in sud–estul Islandei, in Seydisfjordur, de unde am parcurs mai bine de 2.500 de kilometri in jurul insulei, dar si inspre interior sau in unele peninsule mai indepartate. Prima destinatie au fost coasta oceanului si Jokursarlom, o laguna plina de aisberguri. Cu toate ca aveam destinatii clare catre unele puncte, peisajul din jur ne tenta permanent sa mai facem unele escale catre diverse alte zone. Desi s–ar putea crede ca Islanda este o insula a vulcanilor, as putea spune ca este mai degraba o insula a cascadelor, care se intilnesc la tot pasul si care nu au neaparat un nume, dar ar face invidioasa oricare cadere de apa de la noi din tara. Din pacate, eruptiile vulcanice recente nu s–au potrivit cu programul nostru, asa ca, din cauza incetarii eruptiei de lava, am renuntat sa mai mergem in acel loc. Cu toate acestea, vulcanul si–a facut simtita prezenta si, timp de aproape doua zile, sedintele noastre foto de pe malul oceanului s–au desfasurat printre rafale de vint cu cenusa, o adevarata provocare pentru echipamentul nostru.
Pe lista au urmat Geysir, asa cum se poate banui din nume, cel mai mare gheizer al Islandei, si Gullfoss, cea mai mare cascada. Pe aproape se afla un alt punct important, si anume Tingvellir, zona in care vikingii au pus bazele statului islandez, dar si mai important, locul de intilnire a placilor tectonice. Peninsula Snaefellsnes a fost si ea in drumul nostru, pentru a cauta numeroasele specii de pasari. Am putut admira acolo craterul vulcanului prin care eroii cartii lui Jules Verne intreprind epica lor calatorie spre centrul Pamintului.
In zona de nord a insulei s–au remarcat in special Godafoss, cascada zeilor, un loc cu adevarat special, dar si Dettifoss, cascada cu cel mai mare debit de pe continent. A sta si a fotografia o astfel de cascada este cu adevarat o provocare, mai ales ca, pentru a gasi punctul cel mai potrivit, a trebuit sa stam uneori chiar deasupra tumultului de apa, intr–un zgomot infernal, care aproape ca iti taie respiratia. Cel mai deosebit punct din nord a fost, poate, Husavik, un mic orasel, ca, de altfel, toate din Islanda, in care am putut merge intr–un tur de "whale watching". De cind vinatoarea de balene a devenit o problema pentru intreaga lume, unele companii din Islanda au stiut sa se reprofileze pe acest segment, care cred ca le aduce la fel de multi bani ca si inainte. Pentru tur, am ales o ora cit mai tirzie, astfel incit am revenit la mal la miezul noptii.
Eram aproape de solstitiu si la citeva zeci de kilometri de Cercul Polar, deci, prin miezul noptii trebuie inteles mai degraba vreo patru ore de apus de soare combinat, in acelasi timp, cu rasaritul. Pe 21 iunie, la solstitiul de vara, dincolo de Cercul Polar, soarele nu mai apune, oferind tuturor sansa de a–l admira de la miezul noptii, asa cum il numesc islandezii. Intr–o lumina superba, valurile oceanului parca prindeau viata atunci cind se spargeau si, desi in barca eram ca intr–un fel de rollercoaster, cu urcari pe creasta valului si caderi in gol de citiva metri, raul de mare a fost Iinhibat de frumusetea calatoriei. Am fost norocosi sa vedem doua balene cu cocoasa si o balena albastra. Probabil nici vulcanii, nici cascadele, nici ghetarii nu mi–au dat o mai mare bucurie ca intilnirea cu acesti uriasi ai
…..
sursa si articol complet :
Islanda: povestea expeditiei
